Stefan Luchian - (n. 1 februarie 1868, Stefanesti, Botosani - d. 28 iunie 1916, Bucuresti), pictor român, denumit poetul plastic al florilor.

Stefan Luchian s-a nascut la 1 februarie 1868, la Stefanesti, un sat (azi oras) din Botosani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian si al Elenei Chiriacescu. Vocatia viitorului pictor se declara înca din copilarie. El rezista cu încapatânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la Scoala militara. În 1873 familia se muta la Bucuresti. În toamna anului 1889 pleaca la München, unde studiaza doua semestre la Academia de arte frumoase si executa copii dupa operele lui Correggio si Rembrandt, aflate la Muzeul de arta. Revine în tara în 1890 si participa la prima expozitie a societatii de arta Cercul artistic. Pleaca în anul urmator la Paris, unde studiaza la Academia Julian si cunoaste, în muzee si expozitii, viata artistica pariziana, aflata în acea perioada în plina efervescenta impresionista. Tabloul "Ultima cursa de toamna" arata influenta evidenta a lui Manet si Degas, dar si ecoul unor predilectii mondene, pe care Luchian va continua sa le aiba pentru o vreme si la Bucuresti.
Din 1909 pâna la sfârsitul vietii va fi tintuit în fotoliu. Fixase însa în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata. Tehnicii uleiului Luchian îi alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului.

Luchian începuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îsi concentreaza în aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos. Iata de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatica a sentimentului, acea lumina interioara, acea simplitate grava care fac din multe dintre ele - este de ajuns sa mentionam Anemonele - adevarate capodopere.
Luchian a murit la 28 iunie 1916. Catre sfârsitul vietii nu mai putea tine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva sa i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârsea, în flacara unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viata unui pictor.